Locatia aleasa pentru a gazdui show-ul ce marca renasterea orasului se numea Kosevo, stadion gazda a Olimpiadei de iarna din 1984, ce fusese reconstruit cu un an în urma, după ce suferise grave stricaciuni în timpul razboiului care a durat trei ani si jumatate. O oprire aparent neasteptata din cadrul Popmart Tour, care reprezenta insa respectarea unei promisiuni facute de Bono acestui oras la sfarsitul anului 1995, la cateva saptamani dupa terminarea razboiului, cand el sosise aici in scop umanitar cu un avion cu ajutoare din partea Natiunilor Unite.“Ma voi intoarce si voi aduce si formatia!” a spus atunci Bono, care a petrecut Revelionul acelui an in Sarajevo, alaturi de sotia sa, Ali si a mai declarat ca “Sarajevo este o parte a Europei si vrem sa sarbatorim acest lucru”.
Cotidianul Oslobodjenje a titrat cu litere de o schioapa pe prima pagina: Bine ai venit, U2! Show-ul din Sarajevo a necesitat investitii suplimentare (circa 1 milion $ în total), 450 de muncitori lucrand la montarea uriasei scene si a sistemului de sunet. La acestia s-au adaugat 250 de tehnicieni de sunet trimisi special din partea formatiei. Au fost create garnituri speciale de tren care au adus fani de pe toata suprafata Bosniei si era pentru prima data cand caile ferate puteau fi folosite din nou după razboi. Alte mii de fani au venit din fostele republici iugoslave, Slovenia si Croatia. In Serbia, biletele pentru concert s-au comercializat prin organizatii internationale civile, aflate acolo in scop pacifist. Era uluitor să vezi în unele locuri afise cu U2 postate peste poze cu Radovan Karadzici, liderul sarbilor bosniaci din timpul razboiului, cautat pentru a fi judecat de tribunalul international de la Haga! In oras, absolut orice zid, stalp sau constructie ramasa in picioare dupa razboi, era acoperit(a) de postere cu U2! O forta de pace NATO aflata la Sarajevo a dat o mana de ajutor, cercetand stadionul de bombe. Drumurile inguste de munte aflate la intrarea in oras au fost la un moment dat blocate, cele 60 de camione ce transportau echipament pentru spectacol ajungand cu greu la destinatie. In organizarea showului s-a implicat si Moe Sacerbie, ambasadorul bosniac la Natiunile Unite.
Spectacolul a fost urmarit de aproximativ 50.000 de fani, care au cantat permanent si l-au incurajat pe Bono, care, din pacate, si-a pierdut vocea inca din startul show-ului. Sarbii nu au uitat niciodata gesturile sale. In timpul turneului ZooTV, Bono stabilise o legatura speciala cu Sarajevo de pe scena, aducand o raza de soare parca dintr-o alta lume unui oras ce suferea de pe urma razboiului. Pentru ca nu au putut canta in Sarajevo in 1993 asa cum au dorit, fiind prea periculos, U2 au ales sa stabileasca o legatura video de pe scena ZooTV cu orasul greu incercat, reprezentat de un tanar american, Bill Carter. Ulterior, reportajul realizat de Carter despre concursurile de frumusete din Sarajevo tinute in timpul asediului ii inspira pe cei de la U2 in scrierea celebrei Miss Sarajevo, in 1995. Un concurs de miss in Sarajevo...el nu putea simboliza decat renasterea la viata după o lunga suferinta; totul tindea sa reintre în normal si gratia se zbatea sa revina la suprafata.
Biletele la acest show au fot lasate la o treime din preţul normal (in medie au costat 18$), pentru a inlesni participarea unui numar cat mai mare de fani. Printre spectatori s-au aflat si doua efective de soldaţi NATO in uniforma (in total aproximativ 6000), care aveau rolul de a mentine pacea in Sarajevo.
La scurt timp dupa ce au aterizat in Sarajevo, Bono a spus: "Este grozav sa fiu iar aici. Chiar suntem aici? De 4 ani incercam sa ajungem."
Un intro lung, combinatie intre un mix la New Year's Day si deja celebra Pop Muzik, pregateste fanii pentru aparitia lui U2. Aparitie care aduce delirul pe stadionul Kosevo. Basul lui Adam din MoFo arunca spiritele in aer si Bono preia scena, soptind "Sarajevo...Sarajevo MoFo...MoFo". Ritmul este cu adevarat fantastic iar sonorizarea excelenta. Chitara ascutita a lui Edge trimite fiori in randul publicului hipnotizat care se afla pentru prima data in fata unei astfel de manifestari grandioase. "Now I'm still a child and no one tells me NO...TELL ME NO! NO! NO! NO! NO!" Bono isi striga durerea intr-un mod care atinge.Insa acordurile din MoFo nu apuca sa se stinga si deja o alta piesa cu trimitere directa la mama lui Bono, I Will Follow, este proiectata ca o explozie de ritm si energie in atmosfera. Se canta o varianta mai scurta, ca de altfel in toate concertele Popmart, insa este suficient pentru a electriza la maxim fanii. Dupa ce Bono isi ia adio (oare pentru a cata oara..?) de la mama sa, este timpul sa isi ia adio si de la...el. Urmeaza Gone. Super interpretare iar Edge sustine vocal perfect din fundal refrenul. La ultimul refren Bono atesta: "Sarajevo, I'm not coming down!" Finalul este magnific desi parca ti-ai dori ca el..sa nu existe. Cand intro-ul piesei Even Better Than The Real Thing invadeaza stadionul, Bono spune vorbele care vor ramane in istorie: "VIVA SARAJEVO! FUCK THE PAST, KISS THE FUTURE! VIVA SARAJEVO!" Bono duce superb falsetto-ul "Take me higher, you take me higher", insa incepand cu piesa urmatoare, Last Night On Earth, apar problemele. Vocea lui Bono (care paruse instabila in ultima perioada) se pierde. El face eforturi mari sa cante refrenul solicitant, iar versurile mai mult le vorbeste. Edge este insa pe baricade si isi sustine perfect prietenul. Dupa al doilea refren, Bono improvizeaza: "Last night I dreamed...dreamed of Sarajevo. And now I see...I see Sarajevo. Oh Lord help me sing, Lord give me a voice to pray." Este probabil momentul in care se creeaza o extraordinara legatura intre Bono si publicul care realizeaza ca liderul U2 are nevoie de ajutor. Iesirea instrumentala din Last Night On Earth este un delir, it really rocks si lasa o impresie superba de final asupra unei piese care a dat emotii fanilor din cauza vocii lui Bono. Acesta tuseste acoperind microfonul si se tine de gat...problemele sunt deja mai mult decat evidente.
Until The End Of The World este interpretata foarte incet de Bono, care deja practic vorbeste. Mai are insa puterea sa ii strige lui Edge inainte de solo: "Edge, help me!" Cu mari eforturi, Bono surpinde interpretand foarte bine prima parte cu "Love, love love..." insa pare a fi doar o ultima zvacnire a vocii sale. El se agata disperat de momentele in care chitara lui Edge iese la rampa, ca un boxeur epuizat care isi ia in brate adversarul pentru un moment de respiro. Clasicul urlet din startul piesei New Year's Day este abandonat. Cu toate acestea, Bono se descurca cu versurile. Concertul are un ritm absolut uluitor, piese super antrenante care se succed intr-un ritm fantastic, dar Bono ramane in continuare in prima linie alaturi de colegii sai. La un moment dat, la al doilea refren se opreste din cantat. Chinul sau este evident insa este insignifiant in toata acea nebunie si explozie de viata si cu siguranta chiar si Bono simte asta. El cere ca luminile sa fie stinse, apoi implora iar publicul "Help me! Help me!"
Urmeaza Pride...Bono agonizeaza si se roaga: "Help me! You must sing! You must sing!". Versurile sunt din nou vorbite. Edge preia el partea vocala a refrenului. Publicul traieste la maxim si nu simte o secunda de dezamagire ca Bono nu poate canta. Dimpotriva, toti canta si il sustin pe Bono. Finalul melodiei este superb....."Oooo o Oooo o Oooo o Oooo o" - 50.000 de oameni canta in delir in timp ce aplauda frenetic....iar Edge gadila apoi corzile cu magnificul riff de la I Still Haven't Found What I'm Looking For. Bono spune "Svirati u Sarajevu je vas poklon nama", adica "Faptul ca sustinem un concert in Sarajevo este darul vostru catre noi." Fanii o iau efectiv razna si incep sa aplaude si sa scandeze numele lui Bono, care continua: "My voice is gone, but your voices are strong and I ask you to carry me as you carried each other in those weeks, months and years. And sing with me this song." Deja nu mai este un show U2...este doar dragoste si un singur element...un singur spirit....si nu doua entitati, adica trupa si fanii. Melodia este interpretata senzational de public. Bono prinde aripi si incepe sa cante parca dintr-odata mai bine. "I can't ask for anything else" afirma Bono, vadit incantat de ce se petrece in Sarajevo. Melodia este incheiata de fani. Urmeaza un scurt cover la Stand By Me care este cantat practic doar de public- sublim - dar nu pentru ca Bono nu mai poate, ci pentru ca ASA VOR EI. All I Want Is You este extraordinar...Bono improvizeaza cum numai el stie sa o faca: "You say you'll give me a voice when I don't have one / Some spirit when I'm on the run / God, fill me up some". Bono incearca chiar sa faca apel la notele inalte in finalul piesei care capata ritm la sfarsit si se incheie cu un snippet din melodia Many Rivers To Cross. "Thank you for your kindness tonight, for your generosity coming to see our show and I promise not to kiss your ass but to kick it" spune Bono inainte de setul acustic in care alaturi de Edge canta superb pe 2 chitari Staring At The Sun. Dupa acest cantec Bono se retrage backstage foarte probabil pentru un scurt tratament cu injectii pentru voce, in timp ce Edge uimeste asistenta interpretand de unul singur o varianta slow a piesei Sunday Bloody Sunday. Toate luminile se sting, doar Edge are un spotlight asupra sa si mii de brichete lumineaza din public. Fanii bat superb din palme. Practic, ei sunt cei care incheie vocal piesa. La revenirea lui Bono trupa lanseaza Bullet The Blue Sky si pentru o perioada vocea solistului este mult mai buna. Chitara nimicitoare a lui Edge sparge cu furie linistea ce parea se sa astearna peste stadion. Ca de obicei, Bullet este..Bullet. Furie, forta, revolta, atitudine, super sound. Ca toti fanii U2 din lume si cei bosniaci stiu sa tina ritmul din palme pe aceasta piesa. La final Bono pomeneste ironic tarile care au neglijat Iugoslavia in timpul razboiului: "Outside is America. Outside is France. Outside is Ireland. Outside is the UK". Apoi canta in zefelemea un snippet din celebra Living In America.
In finalul setului de piese cu puternic caracter politic inceput cu Staring At The Sun, U2 canta Please. Personal o consider cea ma buna piesa din acest show si una din cele mai bune piese live din toata cariera lui U2. Inca de la inceput, Bono spune: "Our country is a little like your country...just a little. We're coming from Ireland". U2 canta pentru cei 50.000 de oameni care doresc sa se ridice din genunchi si sa duca din nou o viata normala...Piesa are acel ceva...acel sentiment de regret amestecat cu speranta, durere amestecata cu bucurie, toate in timp ce ritmul se inteteste si toata tensiunea sta sa explodeze. La al treilea refren Bono reuseste din nou un falsetto, apoi se dezlantuie nebunia. Edge da drumul la solo iar Bono urla, urla, urla, urla, urla, urla, urla, urla, asa cum nu l-ati mai auzit niciodata, asa cum nu credeati ca este posibil..fara corzi vocale, doar cu suflet, doar cu durere, doar cu nebunia care zace in el...timpul se opreste in loc, spatiul se aduna intr-un singur punct, totul este halucinant, esti in transa, si nu auzi decat cum acel urlet iti invadeaza fiecare celula din corp si ramai incapabil sa mai faci ceva. Totul este orgasm, dar totodata totul este supliciu..Nu realizezi cat timp a trecut....nu poti nici macar sa te intrebi de unde mai are aer...sau daca tot el este omul care acum cateva minute nu mai avea voce.......te trezesti doar buimac la "It's what lovers deal, it's what lovers steal.." Piesa se incheie lent...Bono incanta din nou cu un super falsetto care se prelungeste peste orga din Where The Streets Have No Name, venita, ca intotdeauna, ca o izbavire. Melodia nu mai are nevoie de descrieri, este perfecta, ca de obicei. Si asta desi vocea lui Bono cedeaza iar. Este ultima piesa din setlistul principal. La final Bono le spune fanilor La Revedere pe limba lor. Ca in toate concertele Popmart, Streets are un super apendice instrumental de final, peste care Bono striga "Sarajevo! Sa-Sa-Sarajevo! Sarajevo! Sa-Sa-Sarajevo!" asta dupa ce il rugase in prealabil pe Willie Williams, show designer-ul U2, sa stinga toate luminile. "We wish you peace!" mai spune Bono apoi trupa se retrage de pe scena.
La primul encore ea revine insa din celebra lamaie mobila, pe acordurile piesei Lemon (perfecto mix). Prima piesa de la bis este Discotheque. La sfarsit Bono introduce un snippet din melodia Life During Wartime. Discotheque trece direct in If You Wear That Velvet Dress, care iese slendid. Publicul recunoaste imediat With Or Without You si incepe sa bata din palme in timp ce Bono canta primele versuri. Impecabil ca intotdeauna, cantecul uneste sublim inca o data spectatorii si trupa. "Thank you for coming. Thank you city of Sarajevo!" spune Bono in final apoi mai canta inca un refren uluitor impreuna cu fanii.
Apoi vine surpriza. In orice caz, un fel de a spune, pentru ca toata lumea se astepta ca U2 sa interpreteze Miss Sarajevo, desi nu mai facusera asta in cadrul Popmart Tour. Brian Eno vine pe scena si canta alaturi de formatie. Din pacate, faptul ca aceasta piesa nu este cantata mai deloc live se vede. Eno si Bono par a fi defazati de instrumentatie si acelasi lucru este valabil si despre montajul video in care Pavarotti isi interpreteaza partea si care este proiectat pe uriasul ecran. Bono si Brian Eno incep sa cante ultima parte inainte ca Pavarotti sa termine, insa se corecteaza ulterior. In timpul piesei pe ecranul Popmart sunt prezentate secvente din documentarul Miss Sarajevo realizat de Bill Carter, cu fetele concurente la miss care se plimba pe catwalk si afiseaza durerosul banner DON'T LET THEM KILL US! Dupa ce cantecul se incheie, Bono spune:
"Sarajevo, this song was written for you. I hope you like it. Because we can't fucking play it." Apoi adauga: "Goodnight Sarajevo! Thank you for having us! Thank you for your generosity! Your voice is much stronger than our voice and we had it and we were lifted by it. Thank you!"
Pentru a doua oara, formatia iese de pe scena. Dar ovatiile sunt prea puternice. Revin imediat la al doilea encore. Care incepe in forta, cu Hold Me Thrill Me Kiss Me Kill Me. Super ritm - concertul pare a fi la inceput, nu la final. Urmeaza Mysterious Ways si chitara funky a lui Edge. Bono isi prezinta colegii, spunand: "Adam Clayton, say goodnight! Larry Mullen, say goodnight! This is The Edge!" iar in secunda urmatoare chitaristul dezlantuie halucinantul si orientalul solo al melodiei. Dupa ce instrumentele tac, Bono canta inca o data refrenul piesei, a capella, impreuna cu publicul.
Incepe One. Odata cu primele acorduri, Bono isi cere scuze pentru vocea care l-a parasit: "So, I'm so sorry that my voice wasn't here tonight. We're glad to be here than anywhere else in the world tonight!" Melodia este din nou foarte solicitanta pentru Bono, care incearca sa o duca la capat cu ultimele puteri. Pe acordurile de final, frontmanul U2 spune: "Bosnia-Herzegovina, I don't have to tell you...to be united is a great thing but to respect difference is maybe even a greater thing. So for the city of the future! Sarajevo! The city of the future! Sarajevo!" ca si in perioada ZooTV, dupa One urmeaza imediat un scurt cover la Unchained Melody, apoi totul se termina. U2 ies de pe scena pentru ultima oara in acea seara de neuitat. Inainte ca publicul sa paraseasca arena, se petrece un lucru frumos si surprinzator: fanii incep sa aplude soldatii prezenti la concert, iar acestia ca raspuns, aplauda fanii!
Concertul i-a facut chiar pe politicieni sa inceteze, pentru o zi, disputa cu privire la cine va dispune de calea ferata din cadrul federatiei lor. In Sarajevo au sosit primele trenuri de dupa razboi, incarcate cu fani din Mostar si Maglaj, precum si autobuze din Zagreb si Ljubljana.
Pentru o zi, cererea de viza intre federatia croata si republica sarba se supenda, iar un fan de 18 ani declara: "Atata timp m-am simtit exclus de lume. Nu este vorba despre U2. Este despre sentimentul de a face parte din nou din lume".
Alija Izetbegovici, presedintele sarb, a fost una din multele personalitati politice prezente la concert. Imediat după ce au aterizat la Sarajevo, U2 au avut chiar o audienta speciala la presedinte, unde au mers escortati de politie. “Am vorbit despre Sarajevo ca o interfata intre Est si Vest, intre Islam si Crestinatate” isi aduce aminte Bono. “Aceasta axa este importanta, de aceea Sarajevo este orasul viitorului. Cred, de asemenea, ca acest oras este important ca un simbol al tolerantei. Acum cateva saptamani, am cantat la Belfast, pentru prima data dupa multi ani. Am avut, oarecum, acelasi sentiment. Cred ca liderii Irlandei de Nord ar face bine sa vina aici, sa vada ce progrese poate aduce pacea.”
Manifestarea din Sarajevo este una istorica, Bono atestand in acest sens: “Daca muzica rock'n’roll inseamna ceva, atunci acel lucru este libertatea. Noi am vrut sa avem aici un mic concert de binefacere, dar ei nu au vrut asa. Ei au vrut lamaia, au vrut ecranul, au vrut toata nebunia” a spus Bono. “Cred ca au vrut inainte de orice altceva, o intoarcere la normalitate. Asta vor ei, asta merita acesti oameni. Aceasta seara a fost magica. Nu o voi uita niciodata, din multe motive”.
La finalul show-ului, Bono a primit un dar cu totul aparte de la o fata din mulţime: doua gloante infasurate in hartie, extrase din peretele camerei sale!
Toate incasarile acestui spectacol – estimate la 900.000 $ - au fost donate unui fond de sprijin al unui spital aflat în reconstructie.
Eu tin minte si acum seara din 23 septembrie 1997. Tocmai incepeam sa iubesc U2 si am ascultat concertul in direct la Radio Contact...sau mai bine zis, am ascultat ce am prins, pentru ca totul a fost masacrat de reclame interminabile in mijlocul pieselor. Pe o caseta audio mi-am inregistrat atunci cateva melodii, pe care le-am ascultat la infinit multi ani dupa. Acum, aproape 8 ani, 2 albume (ale lor), o carte (a mea), 6 tributuri, un bilet la concert care ma frige in buzunar si un grup de prieteni mai tarziu, sunt aici si va povestesc despre acest minunat concert. Thank you.
Kiss the future!
TheFly (Bogdan) |
